De ce nu voi înlocui niciodată bicicleta mea hibridă de 15 ani

Ultima dată când am simțit această modă despre bicicleta mea, aveam 9 ani; era un Schwinn albastru plictisitor, obosit, și m-am prefăcut în secret că este un cal. Nu pur și simplu orice cal: Schwinn era arabul Godolphin de la Marguerite Henry Regele de vânt, o carte am verificat-o atât de obișnuit, încât bibliotecarul universitar a trebuit, în cele din urmă, să-mi scoată din degete și să mă informeze să caut altceva de învățat.

În nopțile de vară, am pedalat până la vârful blocului, imaginându-mi că am rămas în spatele sferei într-o cursă de cai care ar putea decide calea de urmat pentru rasă. Flip corect pe colț, corect încă o dată un drum peste, după care, îndreptându-ne spre întindere, am lovit cu o treaptă mai mare. Calul meu și cu mine am galopat din nou către bulevardul Ewing, la o înclinare dăunătoare, în timp ce banda a ajuns aici până la degetele de la picioare, aplaudând micul șut lung până am ajuns la linia de sfârșit, casa gospodăriei mele, victorioasă.

O bicicletă fundamentală ar putea fi ceva ce trebuie să fie.

Multe după mult timp, călătoria mea este un Trek 7300 Multitrack, un manechin care a fost întrerupt în 2012, deși mă gândesc la descendenții săi, chiar și pentru că linia arabului îi duce totuși pe călăreți către victorie, undeva. „Multitrack” pare a fi un eufemism pentru că nu este ceva anume și chiar prezent: îi lipsesc tulpinile lucioase ale bicicletelor de curse favorizate de bărbați în tricouri italianate și pantaloni scurți pentru biciclete și nu este la fel de inteligent ca bicicletele electrice care trec în modul energetic. dacă doriți să navigați fără pedale. Nu este un tip de motociclete aeriene prietenoase cu mediul, dezbrăcate de ceva care ar putea să-l reducă treptat, echivalentul unui costum de baie Armani și cam la fel de costisitor.

Obișnuiam să am un motociclist cu roți subțiri și, uneori, apucam ghidonul căzut, mă aplatizam din nou și aminteam despre aceste curse de cai din copilărie. Cu toate acestea, în realitate, am simțit tot timpul că cursorul era mai mare decât îmi doream. Am fost un călăreț ocazional, un proprietar de biciclete plăcut și puternic. Trek este o bicicletă plăcută și puternică; suntem pe fraze bune.

Am lăsat-o în urmă odată ce m-am mutat la New York Metropolis din Los Angeles cu 11 ani în trecut, ca urmare a faptului că am presupus că voi fi plecat luni, nu ani. Cu toate acestea, obișnuiam să fiu defectuos și, în cele din urmă, locuința verticală și-a influențat spiritul, așa că am spulberat și am expediat bicicleta spre est. Dimineața devreme, ne-am lovit de pista de biciclete West Aspect pentru a afirma că aș putea merge cu bicicleta pe aproximativ 100 de blocuri de la Chelsea până la campusul Columbia College, locul în care l-am predat, dacă aș alege așa, după care reședința de întoarcere.

Odată ce m-am mutat din nou în LA un an în trecut, realizat de dorul de casă, bicicleta a finalizat călătoria sferică cu mine. Trebuie să fie vreo 15 ani depășite până acum, cu toate acestea, aceasta este o vârstă principală pentru un cal de plăcere și există un lucru de menționat pentru loialitate.

L-am ignorat odată ce am cumpărat din nou, distras de transfer și de un job nou; avea două anvelope decolate și o pompă deplasată greșit în tranzit. Cu toate acestea, în luna februarie anterioară, l-am dus în cele din urmă la un butic de biciclete din apropiere - capete mai reci decât cele pe care le-am instruit că este poate neînțelept să sortăm pistele de biciclete ale LA mai devreme decât un expert ar putea afirma că frânele au supraviețuit transferului. Am simțit o tentă de defensivitate: bicicletele din fereastră au fost mai frumoase în fiecare mijloc, cu etichete de valoare pe măsură. I-am cerut omului din spatele tejghelei, în cazul în care aveau gânduri să-i dea Trek-ul meu o dată.

Mi-a aruncat un zâmbet în interiorul baseballului. „Este o bicicletă drăguță”, a menționat el, suficient de puternic pentru ca toată lumea din magazin să o asculte. „Va finaliza fără încetare.” 4 zile mai târziu, motocicleta mea drăguță și cu mine am reușit să lovim autostrada cu frâne și trepte de viteză practice, anvelope complet umflate și o caroserie sofisticată.

Lăsați deoparte clișeul despre care nu uitați în niciun caz cum puteți călca o motocicletă, ca urmare a faptului că există o realitate și mai mare chiar aici: vă amintiți întotdeauna ce vă simțiți în timp ce călătoriți cu o motocicletă, nu pierdeți în niciun caz reminiscențele legate de expertiza trecătoare de a fi în plus celular decât ești de fapt. Având abilitatea de a pedala și de a conduce nu este o mare realizare, totuși, cu abilitatea de a-ți invoca sinele de 9 ani, să te simți cu adevărat nu doar pe măsură ce vorbim briza, oricât ar ieși din trecutul tău? Acesta este un lucru.

În câteva săptămâni, lumea, așa cum o știam, s-a oprit din cauza pandemiei și folosind una dintre puținele probleme pe care le-aș putea face în siguranță, litorale și piste de biciclete pustii anterioare, pe străzi care nu au fost nicidecum mai sigure ca urmare a nimănui conducea. Am trecut de la călătoria ocazională de 20 de minute la 4 mile, la 6, practic în fiecare zi. În momentul în care potecile s-au redeschis în Might, obișnuiam să folosesc o călătorie sferică de 10 mile, simplă și numai ca urmare, a fost decalajul de la locul meu până la capătul nordic al pistei pentru biciclete. Mai devreme sau mai târziu voi adăuga kilometrajul într-un mod greșit; poate voi face toată dimensiunea.

Părinții care mă duc pe pista de biciclete au propriile povești din interior pe care să le informeze. Pachetele de persoane în tricouri fanteziste se află în mod clar în mijlocul unei curse prin mediul rural toscan. Călăreții de biciclete electrice, cel puțin în cartierul meu Santa Monica, sunt vacanți de mare viteză, făcând filme pe măsură ce urlă anterior. Printre indivizii cu motociclete de lux sunt bine-cunoscuți suficient pentru a beneficia de ochiul paparazzi - bicicleta deosebită este egală, deocamdată, cu un halat de covor roșu.

Iar persoanele de pe crucișătoarele de pe litoral cu o singură viteză, să nu le trecem cu vederea, par să tânjească după vibrațiile de pe litoral de altădată, simplitatea bicicletelor fără roți, frânele de la coaster, un burger, cartofi prăjiți și o placă de surf.

Eu, pur și simplu trebuie să transfer prin zonă la un clip, așa cum am făcut înapoi, pe o motocicletă care face ceea ce cer, mai mare decât suficient. Vântul din părul meu - bine, în lamelele de curgere a aerului de pe cască - și senzația de a fi abia mult mai puțin legat de pământ decât obișnuit sunt deosebit de bune astăzi, după ce suntem atât de săpate. Cu toate acestea, călătoresc prea repede, din obiectivele mele timpurii, cu toate acestea Trek-ul se descurcă foarte mult ca o oscilație și nu bate de râs odată ce, în sfârșit, mă răcoresc într-un ritm mai accesibil.

Ultima mea utilizare a început cu un aspect crucial: am vrut un lucru care să se refere la mișcare, ca urmare a faptului că sunt incapabil din punct de vedere congenital să stau totuși toată ziua, totuși mi-ar permite să evadez străinii la o secundă de descoperire. Apoi, emoțiile învechite au început și, de câteva ori în fiecare săptămână, s-au transformat practic în fiecare zi, indiferent dacă este sau nu o pauză de cafea până la debarcaderul Santa Monica sau acea călătorie sferică până la vârful pistei de biciclete și din nou. Conducerea consumabilelor este lansarea permanentă, atunci când este puțin valoros.

Cel fix, nu contează ce traseu urmez, este un flip adecvat la bulevardul Pico aproape de vârful călătoriei. Pico-uri de pe malul mării, deci este un ocol de bloc pentru a vedea o parte din Pacific și a vedea ce culoare are la această secundă precisă. Se modifică în mod regulat; Doresc să iau seama.

Apoi mă întorc spre drumul principal, iar briza oceanului este din nou spre mine și mă conduc din nou la reședință.